Agenda Constructiilor
Marti, 23 Decembrie 2025
ABONARE REVISTE
Home - Stiri - Izolatii & Finisaje - SIKA: Evolutie stabila pana la finalul anului, cu perspective bune pentru 2026
SIKA: Evolutie stabila pana la finalul anului, cu perspective bune pentru 2026
Izolatii & Finisaje Publicat de Elena Icleanu 23 Dec 2025 06:25
Dupa un an 2025 marcat de consolidare operationala si de o calibrare mai riguroasa a proceselor interne, Sika Romania pregateste pentru 2026 investitii in eficienta, digitalizare si extinderea portofoliului cu solutii performante si sustenabile, intr-un context in care presiunea pe costuri si standardele tot mai exigente vor face loc atat provocarilor, cat si unor oportunitati majore. Camelia Ene, General Manager al Sika Romania & Adeplast, care a preluat conducerea companiei la inceputul lunii noiembrie, intr-o etapa de dezvoltare strategica pentru Sika, si-a luat angajamentul de a alinia obiectivele locale cu directiile regionale ale grupului, integrand specificul si potentialul pietei romanesti de materiale de constructii. In primele 100 de zile de la preluarea mandatului, Camelia Ene si-a stabilit ca prioritate sa consolideze echipa, sa accelereze vanzarile si sa defineasca un plan de crestere bazat pe performanta, parteneriate solide si inovatie.
In pofida unui context de piata marcat de incertitudini, Sika isi mentine traiectoria de crestere si confirma perspectivele pozitive pentru anul 2025. La nivel regional (EMEA), compania a inregistrat o evolutie buna in prima jumatate a anului 2025, sustinuta de proiecte majore de infrastructura si de investitii private in constructii rezidentiale si comerciale.

- Cum ati caracteriza anul 2025 pentru companie din perspectiva rezultatelor financiare si operationale?
- Din discutiile avute pana in prezent cu echipa locala si cu partenerii din piata, 2025 a fost un an in care compania a evoluat intr-un ritm solid, cu o mai buna calibrare operationala si cu o orientare mai clara catre performanta si predictibilitate. In ceea ce priveste cifrele, pentru moment nu pot comunica rezultate financiare specifice pentru primele 9 luni ale anului 2025, acestea vor fi facute publice conform calendarului de raportare si procedurilor interne. Pot insa spune ca estimarile echipei indica o evolutie stabila pana la finalul anului, cu perspective bune pentru 2026, sustinute de investitiile in eficienta operationala si de cererea constanta din segmentele-cheie ale pietei.

- Care au fost principalele realizari ale companiei in 2025? A existat un proiect sau un moment-cheie care a definit directia acestui an?
- Privind in ansamblu la ceea ce am aflat de la colegii mei, 2025 a fost un an marcat de un proces amplu de consolidare: de la procese operationale mai bine structurate, la o prezenta tehnica tot mai puternica in proiectele complexe. Un element-cheie a fost capacitatea companiei de a-si alinia competentele tehnice cu nevoile reale din piata, in special in infrastructura si constructii industriale. In acelasi timp, am remarcat ca un diferentiator esential ramane calitatea extraordinara a produselor noastre, care consolideaza increderea clientilor si ne pozitioneaza puternic in fata competitiei. Pentru perioada urmatoare, as vedea ca prioritara nu doar continuarea acestei orientari spre excelenta tehnica si productiva, ci si investitia in dezvoltarea si coeziunea echipei, astfel incat sa putem valorifica si mai bine competentele interne.

- Cum a evoluat piata materialelor de constructii in 2025 si in ce masura v-au influentat aceste tendinte?
- Piata materialelor de constructii a trecut in 2025 printr-un proces de recalibrare, cu zone clare de crestere. Infrastructura a continuat sa fie un motor puternic, impulsionata de proiectele publice, iar segmentul industrial a mentinut un ritm sustinut al investitiilor. In schimb, zona rezidentiala a fost ceva mai volatila, influentata de contextul economic si de schimbarile in comportamentul consumatorilor.
Aceste evolutii au confirmat importanta unui portofoliu diversificat si a solutiilor integrate, ceea ce ne-a permis sa ramanem relevanti si competitivi in segmentele cu cea mai mare tractiune.

- Ce obiective strategice si investitii aveti planificate pentru 2026? In ce directii doriti sa extindeti activitatea?
- Pentru 2026, ne propunem sa continuam investitiile in eficienta operationala, extinderea portofoliului cu solutii performante si alinierea la standardele tot mai exigente ale pietei. Digitalizarea proceselor interne si consolidarea capacitatii tehnice raman doua directii clare.
La nivel de infrastructura interna, evaluam oportunitati care tin de optimizarea fluxurilor de productie si distributie, precum si de dezvoltarea unor solutii integrate pentru proiectele cu cerinte ridicate. Totodata, consider ca este esential sa acordam o prioritate suplimentara dezvoltarii si consolidarii echipei, fie prin programe de formare, fie prin initiative care sa stimuleze colaborarea si retentia talentelor, astfel incat sa sustinem cresterea pe termen lung a companiei.

- Ce oportunitati si provocari anticipati pentru anul 2026, avand in vedere contextul economic si al pietei constructiilor? Ce strategie aveti pentru a ramane competitivi in acest context?
- Anul urmator vine cu un context complex, in care presiunea pe costuri, standardele de sustenabilitate globale si cerintele tehnice devin tot mai ridicate. In acelasi timp, oportunitatile sunt evidente in infrastructura, industrie si in proiectele cu accent pe eficienta energetica.
Strategia noastra este sa ramanem consecventi in trei directii: sistemele complete cu valoare adaugata reala, integrarea expertizei tehnice in proiecte si o executie operationala predictibila. Intr-o piata in transformare, raman relevante companiile care livreaza calitate, incredere prin consistenta si inovatie care poate fi rapid si usor inteleasa si aplicata.

- Aveti in plan lansarea unor produse noi sau dezvoltarea unor sisteme inovatoare in perioada urmatoare? Ce rol are inovatia in strategia companiei?
- Inovatia este deja un element definitoriu al modului in care lucram. Din discutiile recente cu echipele tehnice si de dezvoltare, exista un accent tot mai puternic pe solutii care imbunatatesc eficienta energetica, durabilitatea structurilor si simplitatea in implementare. In perioada urmatoare, prioritatea va fi sa continuam sa aducem sisteme integrate, validate global, adaptandu-le nevoilor locale.

- Cum abordati tema sustenabilitatii si eficientei energetice in portofoliul de produse si in activitatea de productie/ distributie?
- Sustenabilitatea este una dintre directiile principale in jurul carora se contureaza portofoliul nostru. Exista, atat la nivel de grup, cat si pe plan local, o preocupare constanta pentru materiale cu amprenta redusa de carbon, pentru sisteme care sustin eficienta energetica si pentru optimizarea proceselor logistice.
O parte dintre produsele noastre sunt deja aliniate cerintelor europene de performanta si transparenta, iar obiectivul este sa extindem aceste initiative si in zona de productie si distributie, cu un accent pe procese mai eficiente si pe utilizarea responsabila a resurselor.

- Privind in perspectiva, care este viziunea dumneavoastra asupra evolutiei companiei in urmatorii 3-5 ani? Ce doriti sa realizeze compania pentru a ramane un jucator de referinta in domeniu?
- Vad urmatorii ani ca pe o perioada in care trebuie sa ne concentram pe lucrurile care conteaza cu adevarat: sa lucram mai aproape de clienti si sa folosim expertiza din organizatie intr-un mod cat mai eficient. De cand am preluat rolul de general manager al Sika Romania & Adeplast, am inteles foarte clar ca potentialul nostru local este mare si este important sa il punem in miscare intr-un mod consecvent si cu impact.
Ne propunem o dezvoltare tehnica, dar si una operationala, care sa ne permita sa raspundem mai rapid la nevoile pietei. De aceea, digitalizarea proceselor interne si consolidarea portofoliului cu solutii performante si sustenabile sunt directii care s-au conturat firesc.
La fel de important este sa ramanem un partener de incredere pentru proiectanti, arhitecti si antreprenori. Rolul nostru este sa continuam sa le fim alaturi nu doar prin produsele de care au nevoie, ci si cu suport real.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
TotalEnergiesBIMALLBIMhilti
ROCKWOOL 196
Editia
NOIEMBRIE/DECEMBRIE 2025!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr.195 (Noiembrie-Decembrie 2025)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
theda mar
leviatan
DRS
AED
MAKITA
GEWISS
strabag nivel 1
SIGM
EURO BUILD
TECNIC
BogArt
concelex
ELECTROGRUP
Acvatot 2019
Ubitech
CONCEPT STRUCTURE
EDIT-Structural
Arduro
KADRA
noark
ERBASU CONSTRUCT
quadratum
MCA
Eco Garden Construct
Daikin
Daikin
CDS

Parteneri

HABITAT
ahkawards
FPSC_2019
 

Tamplarie aluminiu Termopan Salamander Pereti cortină Tâmplărie din aluminiu urmarirea comportarii in timp a constructiilor